Despre Monroe Institute

Institutul Monroe este o organizație non-profit de educație și cercetare dedicată explorării și dezvoltării conștiinței umane pentru creșterea bunăstării umane. Sediul institutului este în Faber, Virginia, Statele Unite ale Americii.

Institutul Monroe a fost fondat de Robert Monroe la începutul anilor ’70, după ce a început să aibă ceea ce el a numit „experiențe în afara corpului” (OBE). https://www.monroeinstitute.org/robert-monroe

Una dintre activitățile institutului include predarea diferitelor tehnici bazate pe procese de orientare ghidate audio, folosind tehnologia audio inovatoare numită Hemi-Sync® (prescurtarea pentru sincronizarea emisferelor cerebrale) pentru a facilita experimentarea diverselor stări de conștientă extinsă și explorarea zonelor de conștiință care nu sunt disponibile în mod normal în starea de veghe.

Existăm permanent și simultan în fiecare dimensiune. Faptul că suntem conștienți doar de această realitate se datorează condiționării noastre de a ne focaliza atenția doar pe acest „fragment” de realitate a lumii fizice. Ceea ce numim în mod obișnuit „realitate” nu este altceva decât o mică fărâmă din vastitatea energiei infinite pe care simțurile noastre fizice o percep și o traduc la nivel senzorial ca lumea reală.

În stările de conștiință extinsă, ne putem deplasa prin toate dimensiunile fără nici o limitare, deoarece în realitatea frecvențelor superioare de existență, limitările fizice se dizolvă și putem trăi nelimitați, obținând astfel o cunoaștere și o înțelegere mult mai profundă a Sinelui.

Unii „călători” se concentrează pe dezvoltarea capacităţilor intuitive sau sporirea abilităţilor creative, alții se concentrează asupra învăţării accelerate sau asupra bunăstării, iar alții pe explorarea în profunzime a Sinelui Total – aplicaţiile fiind nelimitate.

Programele Institutului Monroe

Programele Institutului Monroe vă oferă mijloacele de a accesa zonele profunde ale conștiinței umane care se extind cu mult dincolo de realitatea fizică. Valoarea unei ființe este dată de calitatea conștiinței sale, iar calitatea conștiinței este determinată de cât de mult putem descoperi și înțelege esența ființei noastre.

Fiecare program al Institutului Monroe vă ghidează delicat în diferite profunzimi ale realităților non-fizice prin experiență personală și vă oferă posibilitatea unei dezvoltări personale și spirituale accelerate. Aceste programe vă învață cum să utilizați energiile non-fizice ale acestor realități pentru a dezvolta noi abilități în viața de zi cu zi.

În aceste programe, participanții dezvoltă noi abordări pentru a gândi și a fi, o perspectivă diferită de a privi lucrurile în care definiția vieții în sine dobândește un înțeles nou. După finalizarea unui program al Institutului Monroe, participanții pleacă cel puțin cu certitudinea că sunt mai mult decât corpul lor fizic.

https://www.monroeinstitute.org/pages/stories-home

În ultimii 40 de ani, zeci de mii de oameni au participat la programele rezidenţiale şi milioane de oameni au beneficiat de materialele educaţionale ale institutului.

Programele Institutului Monroe sunt prezente în toate zonele lumii şi se bucură de o apreciere remarcabilă. După SUA, Canada, Australia, Japonia, Mexic, Brazilia, Argentina şi majoritatea ţărilor din Europa, începând cu anul 2009, Institutul Monroe oferă programele sale şi publicului din România prin intermediul unor facilitatori acreditați.

Institutul Monroe a adus în România mai multe programe: Excursion Workshop, Advanced Excursion Workshop, Gateway Voyage, Guidelines, Lifeline, Exploration 27, Starlines I, Starlines II, Timeline și Starlines III Reunion (care a avut loc în septembrie 2019 pentru prima dată). Acestea sunt programe rezidențiale de 6 zile.

Metodologia institutului nu conține nici un fel de dogmă, nu este subordonată nici unui sistem de credințe sau religii sau unei poziții politice sau sociale. Este mai important să susțină și să ajute participanții să găsească răspunsuri personale decât să promoveze un anumit sistem de credințe sau doctrine. Institutul Monroe admite la programele sale participanți de orice rasă, culoare, crez și origine etnică și nu oferă un nou sistem de convingeri. Participanții din toate domeniile sociale, medii profesionale și religioase care participă la oricare program nu intră în conflict cu credințele proprii.

Ca organizaţie de educaţie, Institutul Monroe îşi propune să introducă la toate nivelurile activităţii umane abilităţi care vor schimba în mod constructiv direcţia şi destinul omenirii.

Ca organizație de cercetare, Institutul Monroe servește drept bază pentru afilierea la cercetare, investigând evoluția conștiinței umane și publicând în mod regulat rezultatele cercetărilor sale științifice.

Cercetarea Institutului Monroe include trei domenii distincte:

  • cercetarea clinică și aplicată realizată de membrii Diviziei Profesionale a Institutului Monroe
  • cercetarea independentă efectuată de universități și spitale
  • cercetarea tehnică din partea Institutului Monroe

Obiectivul declarat de cercetare este să permită îmbunătățirea continuă a programelor educaționale ale institutului.