Cele mai multe forme de psihoterapie se concentrează pe îmbunătățirea sănătății mentale. Terapia transpersonală are o abordare mai holistică, adresându-se nevoilor mentale, fizice, sociale, emoționale creative și intelectuale cu accent pe rolul unui spirit sănătos în vindecare.
Aceasta se referă la un aspect al omului care este dincolo de domeniul fizic. Terapia transpersonală este un tip de terapie care nu se concentrează numai pe corpul și mintea unei persoane, ci și pe sănătatea spiritului ei. Acest tip de terapie pune accent pe calea spirituală a persoanei sau pe iluminarea spirituală în timpul vieții sale.
În psihoterapia transpersonală considerăm problema clientului, ca fiind un simptom, cu alte cuvinte, o reacție normală la o situație anormală. În această primă etapă e nevoie să folosim abilități de consiliere de bază pentru a ajuta clientul să exploreze sentimentele asociate cu această situaţie.
În a doua etapă, ajutăm clientul să înțeleagă cauza emoțională reală a simptomului său, punând următoarele întrebări:
- Când a început?
- Ce s-a întâmplat în viața ta în acea perioadă?
- Ce emoții ai trăit?
- Când a fost prima dată în viața ta când ai experimentat asta? (lucru cu copilul interior).
Odată ce am explorat sentimentele și cauzele emoționale, în a treia etapă e nevoie să explorăm ce trebuie să facem în legătură cu asta? Și anume, explorarea posibilelor acțiuni pe care clientul le poate întreprinde.
Terapia transpersonală nu înseamnă să găsești ceea ce este greșit și să încerci să repari, ci în principal să găsești ceea ce este corect, ce funcţionează, și să înveți clientul cum să folosească asta într-un mod eficient.
A patra etapă va fi etapa de explorare cu clientul a pasiunii sale și sensului vieții. Explorând următoarele întrebări: Cine sunt? Care este scopul meu? Există speranță? Sunt responsabil? Am de ales? Despre ce este viața? De ce sunt aici? Ce urmează să fac? Emoții, sentimente, stări de spirit. Aparțin de ceva/cuiva? Sunt singur? Fac parte din….? Sunt acceptabil? Este vorba despre transbordarea clientului de la o existență goală la o viață mai motivantă, la autoactualizare și la accesarea potențialului uman.
Etapa finală, a cincea va fi faza transpersonală / spirituală, în care înveți să folosești: Intuiţia, Creativitatea, Experiențele înalte, Imaginația activă, Mitologia personală, Fantezia/Imageria ghidată, Visele, Meditaţia, Nivelurile de conștiență, Urgența/Criza spirituală, Practicile spirituale și șamanice, Riturile de trecere și ritualurile, Lucrul cu respirația.